Chemare la drum

         Călătoriile au marele talent de a ne scoate din hainele demodate.

         Plecăm adesea la drum cu premisa că ne luăm doar o pauză mică şi reversibilă de la viaţa reală, aia care ne defineşte de fapt pe noi, oamenii muncii, ai timpului exact, ai spaţiilor de peste zi ultraaglomerate cu întâmplări. Pentru toţi dintre noi, măcar cândva, premisa s-a confirmat: întorşi la ale noastre, am reluat zăpăceala de unde am lasat-o. Şi am uitat iar de noi.

         Dar – iată şi farmecul – ne naştem cu o setare în plus faţă de manualul întâmplărilor repetitive: nu suntem lăsaţi să uităm de noi la infinit. Şi-atunci călătoriile se transformă din evadări în rampe de trezire, iar noi devenim din evadaţi, liberi cu acte în regulă.

         Din momentul acela încremenirea a trecut din viaţa noastră, ne prindem în joc, începem să construim. Toate astea le poate face o călătorie prin modificările de percepţie pe care poveştile drumului le aduc în noi.

         Întorşi acasă, poate constatăm că fundalul exterior a rămas neschimbat. Dar noi nu mai suntem la fel. Noi am văzut că putem fi diferiţi, că putem schimba, că putem merge tot mai sus. Şi de la gândul ăsta se vor ţese de-acum încolo episoadele pe care ne-am născut de fapt să le jucăm.