ZIUA A DOUA

Grupul a pornit spre Babe şi Sfinx, iar după câteva scurte povestiri despre ele, a continuat drumul spre Omu.

Am rămas în urmă. Şi acum, ca şi în majoritatea drumeţiilor spirituale, au existat interferenţe negative. S-au simţit din prima zi, de la pornirea din Bucureşti... S-au simţit pe drumul spre Cruce... Şi seara la meditaţie... Şi după... ca făţărnicie...Şi înainte de culcare, cu o tendinţă de a-mi scotoci prin minte... Şi prin critici despre gazdele noastre inimoase... Prin control... ...S-a simţit la Sfinx... Şi ştiam că vor continua pe drumul spre Omu... Surprinzător, o constatare neplăcută: o intenţie de a împiedica Focul Sacru... 

Am lăsat lucrurile să se deruleze, fără să rezonez.

După ce grupul a luat avans, împreună cu o bună prietenă, am rămas să lucrăm, dând sugestii de lucru unei alte bune prietene pentru ceea ce era de lucrat sus.

Dar ştiam că va trebui să lucrez de unde sunt, pentru că sus vor fi aceleaşi bruiaje.

 Sunt oameni care vor să-şi însuşească munca altora... sau să se folosească de rezultatele muncii altora... pentru cauze ascunse... pentru care încearcă să manipuleze... dar nu au puterea să spună Adevărul... chiar dacă sunt declaraţi oameni de spiritualitate... În mai toate grupurile sociale sunt şi alte culori aurice decât cele luminoase...

De altfel, după bruiajele nocturne, chiar şi după cele de la drumul spre Cruce, am înţeles că va trebui să evit anumite riscuri.

Am lucrat lângă o turmă de oi, pe ai cărei câini îi hrăniserăm şi se tolăniseră lângă noi. La adăpostul energiilor lor am putut să mă mişc destul de lejer în spaţiul subtil.

În acea zonă sunt monitorizate permanent – adică şi ziua şi noaptea; şi pe ploaie şi pe vânt; şi pe soare şi pe ninsoare -, toate energiile care se deplasează pe tot platoul Bucegilor, la Omu, la Peştera Ialomicioarei... De aceea este indicat să existe anumite protecţii astrale când se lucrează subtil în aceste zone...

Desigur, există şi protecţia străbunilor, care susţin întreaga reţea energetică construită cu milenii în urmă...

Sfinxul îşi deschidea poarta subtilă...

Erau în Consiliu Străbunii...

Erau adunaţi toţi cei care au transmis chemarea pentru Focul Sacru şi au făcut posibilă realizarea lui...

Deja se lucra insistent de aproape două luni, în care am pus împreună la punct detaliile desfăşurării fizice, dar şi subtile a Focului Sacru. Îmi arătaseră întreaga desfăşurare, având posibilitatea de a varia participarea la ritual, funcţie de structura grupului.

Aveam deja pregătite scheme cu multe combinaţii posibile, dar a fost necesar să schimb totul în ultimul moment.

Au fost aranjate fluxurile optime care să poarte în cele patru direcţii, precum şi în trecut şi-n viitor, în Pământ şi în Astral, în fizic şi în non-fizic mesajul Focului, implementat în fluxuri împreună cu membrii Consiliului. Nici eu nu ştiam toate informaţiile conţinute în mesaj. Unele le-am citit după luni de zile...

În plan subtil, străbunii creaseră deja Focul...

În planul fizic al locaţiei unde urma să fie făcut focul, era o problemă: urşii. Era teritoriul lor şi noaptea ieşeau după mâncare. La Foc nu ar fi venit, dar până la aprinderea lui şi după stingerea lui, până când ne retrăgeam la culcare... ar fi putut fi tentaţi...

A fost o problemă care m-a frământat toată perioada anterioară Focului. Am lucrat pe energia temerii de urşi atât a mea, cât şi a tuturor participanţilor ce vor fi acceptaţi de Foc... ...Căci Focul a ales! Chiar şi alegeri aparent ilogice... Dar fiecare lucru avea logica sa... Nu era neapărat cunoscută, dar asta este altceva...

Înainte de a părăsi Consiliul, am pus problema prezenţei urşilor, către care întrerupsesem fluxurile de legătură cu participanţii la Foc, ecranând întreaga poiană, pentru perioada Focului... Dar nu puteam risca vreo emanaţie de teamă, dacă cineva iniţia vreo discuţie despe urşi şi obiceiurile lor nocturne... Emanaţia de teamă atrage! Deci nu trebuiau să vină nicicum acolo.

Străbunii mi-au indicat să cer autorul Starostelui urşilor, ceea ce am şi făcut.

L-am rugat să vină în poiană. A venit. Mergea în două picioare. Era uriaş. De un brun foarte închis, spre negru. L-am salutat şi i-am vorbit cu tot respectul cuvenit unei Fiinţe... mai ales că era o fiinţă de un anumit rang... I-am povestit ceea ce doream să facem şi i-am cerut ajutorul, susţinerea. L-am rugat să nu lase niciun urs să se apropie de poiană, cât vom fi noi acolo...

Gestul pe care l-a făcut m-a emoţionat profund şi atunci şi ori de câte ori mi-i l-am amintit după aceea: şi-a unit labele din faţă ca pentru rugăciune, iar apoi şi-a plecat capul în semn de mulţumire. I-am răspuns în acelaşi fel, mulţumindu-i pentru ajutor. Telepatic, mi-a transmis: „Noi mulţumim! Şi suntem onoraţi că faceţi Focul Sacru!”

A transmis cu atâta simplitate, înţelepciune, sinceritate, respect şi din suflet aceste cuvinte, că şi acum mă emoţionează şi îmi umplu fiinţa...

Era un cuvânt dat. În lumea animală funcţiona ca un legământ de onoare. Ştiam că-l va respecta.

După ce am pus la punct ultimele detalii, am plecat energetic până la Omu. Am simţit energiile de bruiaj şi am început să protejez grupul, dar deja fuseseră lansate câteva energii nedorite. Le-am anihilat, am curăţat drumul şi am făcut protecţia pe grup.

Muntele Omu are o încărcătură energetică aparte. Aşa cum toată zona are...

Drumul spre Omu este ghidat de paznicii muntelui... odată lupi... acuma câini... care cunosc cărările, dar şi gândurile oamenilor... ştiu pe cine să conducă... şi unde... există o întreagă reţea de gânduri care se transmit de la unul la altul... în acest fel ştiu când trebuie să iasă în drum să ghideze... şi pe cine... sau pe cine să controleze...

Muntele este locuit de strămoşi... şi supravegheat de strămoşi... din invizibil...

În templele muntelui sunt primiţi doar cei vechi, bătrânii... Şi la Omu... şi la Sfinx... şi la Peştera...

Acolo se întâlnesc marile spirite, care veghează asupra plaiului românesc...

Împreună cu cei din Ceahlău şi din zona cetăţilor dacice de la Gradiştea Muncelului formează alte fitre de protecţie...

Dincolo de ceea ce se vede, este o lume magnifică, fascinantă, de culoare luminoasă şi vie... care ne aşteaptă şi pe noi să păşim în dimensiunile Creaţiei, alături de cei ajunşi acolo de secole sau milenii... şi care şi-au asumat grija pentru acest pământ, pe care trebuie să-l ducă întreg dincolo...

Am conectat întreaga reţea la Focul Sacru, astfel încât să funcţioneze ca şi cum ar fi fost făcut peste tot: şi la Omu... şi la Sfinx... şi la Peştera...

Nu era neapărată nevoie să ajung fizic la Omu... Am fost de multe ori şi cunoşteam zona... Chiar nu avea importanţă de unde mă lansam...

Importantă era dragostea de ţară şi respectul pentru pământul strămoşesc! Şi faptul că toate le făceam dăruind iubire oamenilor şi pământului... Aceasta era adevărata vrajă!!!... Iubirea... Căci ea încifra mistere... pe care le puteau descifra doar cei care aveau ... Iubire...

Am terminat ceea ce aveam de lucrat şi acolo, după care am revenit în fizic.

Aşteptam să coboare încă două prietene dragi, pe care le-am chemat înainte de a începe să lucrez energetic. Au ajuns exact în momentul în care trebuia să ne urcăm în telecabina care cobora.

La schit eram doar noi întoarse şi apoi a mai venit una dintre maşini. Ne-am apucat să pregătim pentru foc.

Creasem încă de dimineaţă spaţiu sacru în poieniţă, să-l vadă toate vieţuitoarele pădurii. În felul acesta le-am informat că nu au voie să intre în poieniţă.

În poieniţă am trasat în iarbă, din staniol semnul infinitului. (Am pus staniolul ca să trasăm conturul pe care vor fi aşezate lumânările candelă, dar şi să nu se ardă iarba sau eventualele lemnişoare uscate). În interiorul cercurilor am creat un spaţiu de iubire, înconjurat de spaţiul sacru.

Într-unul din cercuri aveau să stea oamenii, iar în celălalt erau pregătite lemnele pentru foc, aşezate în formă conică. Pe benzile de staniol am aşezat cele o sută de lumânări-căndeluţe. La daci cifra 10 avea mare importanţă. O sută era multiplicarea lui 10 cu el însuşi, amplificându-i puterea, la infinit (pentru care folosisem semnul infinitului).

Înspre cele două cercuri am aşezat un şir de şapte torţe, câţi centrii energetici avem activi în dimensiunea a treia, continuate cu trei felinare, având culorile drapelului naţional, dar şi ale canalelor energetice principale care parcurg corpul uman.

În dreptul fiecărei torţe am pus câte o ulcică de lut; în ele puseserăm elementele din care este compusă lumea noastră: în prima, pământ; într-a doua, apă; în a treia, miere, care dă energia focului viu din noi; în a patra, grâu, sămânţă a vieţii purtătoare de iubire, care se duce peste tot, ca vântul, ca aerul; acestea sunt elementele care compun viaţa fizică; una cu ulei sfinţit, una cu tămâie şi smirnă şi una cu un şnur de mărţişor, care vorbeşte despre fluxurile vitale ce dau viaţă omului: cel teluric, roşu, care vine din pământ şi susţine structura fizică şi cel astral, alb, care susţine structura spirituală.

La intersecţia celor două cercuri am săpat o gropiţă, în care urma să îngropăm trecutul şi să cultivăm viitorul. Aveam pregătite două piramide de lut, una albă şi una innegrită cu tăciuni.

Lângă gropiţă am pus două ulcioare, unul alb, care reflecta polaritatea masculină şi unul negru, expresie a polarităţii feminine; în cel alb am pus vin, băutura dacică, de culoarea sângelui, iar in cel negru, lapte îndulcit cu miere şi îmbogăţit cu grâu– expresie a laptelui matern, care hrăneşte viaţa, sub forma seminţelor, care primeau dulceaţa mierii, ca iubire şi vitalitate.

Am pus în jurul Focului, în cele patru direcţii cardinale, patru ulcioare – unul cu lemn, unul cu lână, unul cu metal, unul cu o mlădiţă de viţă de vie.

Erau parte integrantă din îndeletnicirile dacilor.

Am stropit piramida de lemne cu ulei lampant, pe toate părţile. Vroiam să se facă o ardere totală.

În întunericul nopţii ne-am adunat în poieniţă. Nu a reuşit toată lumea să vină.

Cele o sută de lumânărele punctau, ca nişte steluţe, conturul semnului de infinit. Spre zona de convergenţă a celor două cercuri, se răsuceau în fuioare luminile torţelor... iar în continuarea lor, aşezate în triunghi echilateral, cele trei candele  - albastră, galbenă şi roşie – marcau începutul fiinţei, triunghiul vieţii.

 Întreaga schemă era conţinătoarea unei palete extrem de încărcate de informaţii.

În variantele de lucru pe care mi le pregătisem, aveam calculat rolul fiecăruia, aşezarea în anumite locuri, implicarea în realizarea ritualului, ţinând cont de numărul participanţilor, de câte femei şi bărbaţi erau, de prezenţa copiilor, dar şi de nivelul de pregătire spirituală al participanţilor, care era destul de variat.

Deşi nu au venit toate persoanele din grupul nostru la Foc, cine a realizat bruiajele a venit.

Pe moment am abordat intuitiv altă variantă. I-am rugat pe toţi participanţi să se aşeze în trei cercuri concentrice, cu faţa spre exterior.

(Majoritatea persoanelor au o oarecare teamă să nu fie atacaţi noaptea pe la spate – care e zonă nevralgică -; presupuneam că erau şi persoane care ştiau despre urşi; deci o mare teamă în plus... De fapt, ştiam sigur că sunt şi persoane care ştiau de urşi... Aveam cu noi o vânătoare şi o soţie de vânător... ambele bune cunoscătoare ale obiceiurilor animalelor atât domestice, cât şi nedomesticite... Multă vreme m-am frământat în lunile de pregătiri, dacă să o rog pe prietena mea să-şi ia puşca cu ea... s-o avem acolo, pentru protecţie... în niciun caz pentru împuşcarea vreunui urs!!! Căci nu sunt de părere că avem dreptul de a lua o viaţă... Dar, la nevoie, s-ar fi putut trage în aer... Foarte mulţumită nu era nici de varianta de a speria animalele, mai ales că noi eram în habitatul lor...

De altfel, prezenţa unei puşti nu ar fi scăpat neobservată. Legal, cred că nici nu era voie cu o armă de foc acolo, fără să fie o acţiune organizată... Nu cunosc legislaţia, dar nici nu m-am interesat, căci frământările mele aveau un fond spiritual... şi psihologic... Prezenţa unei puşti stârnea curiozitatea şi dorinţa de a o folosi, mai ales în unii  băieţi şi bărbaţi... Tuturor probabil că le-ar fi creat sau amplificat teama de apariţia urşilor – ADICĂ: ar fi chemat urşii!!! Era o energie contrară pactului făcut cu starostele urşilor, dar ulterioară... deci, ar fi putut exista riscuri...DAR, major, puşca e o armă mortală... scădea vibraţia... enorm, căci se amplifica cu energia exponenţială a Focului...

În niciun chip nu vroiam să afectez în vreun fel vreo vieţuitoare a pădurii.

Dilemei mele i s-a răspuns cu sugestia să fac pactul cu starostele, căruia i-am mulţumit încă o dată când am început invocările. Acest pact asigura siguranţa deplină a tuturor).

Sugestia de a se sta cu faţa spre exterior, a fost dată pentru liniştea  psihică a celor care stăteau cu spatele la pădure.

La început, a fost o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă Focul Sacru Dacic şi Românesc, la graniţa dintre planurile tri- şi tetradimensional, apoi o descriere a ceea ce presupunea ritualul.

Cineva îmi dăduse sfatul să invoc străbunii şi toate entităţile de lumină. Aceeaşi persoană a venit la Foc „ca să se mai distreze puţin”, după propriile afirmaţii.

„Distracţia” a venit foarte curând, după doar câteva săptămâni pentru această persoană şi cea cu care vorbea: fiecare a pierdut ceea ce avea mai drag, după frământări şi nereuşite... Am citit aceste lucruri în fluxuri, după nişte luni...

Nu-i critic şi nu îi judec. Îmi este milă de sufletele lor, pentru cât de puţină credinţă au putut avea, cu asemenea gânduri la Focul Sacru...

Şi poate... au şi alţi nevoie de această învăţătură... că nu a venit degeaba...

Pentru începerea ritualului, am rugat cu toţii spiritele străbunilor să vină, împreună cu toate fiinţele de lumină care vroiau, puteau şi trebuiau să vină.

Era nevoie de cererea noastră pentru ca străbunii să vină să ne ajute. Fiinţele de lumină vin doar chemate, nu nechemate. Şi ... era Timpul!...

Dar trebuia să înţelegem acest lucru... şi să lansăm chemarea...

Curgeau în şuvoaie de lumină, până au acoperit cerul poieniţei. Au încercat penetrarea şi altfel de entităţi, care au fost trimise ferm de acolo.

Au venit inclusiv spirite animale, care au făcut cerc de protecţie în jurul nostru.

Pentru realizarea ritualului am optat să fie doar o femeie şi un bărbat, exponenţi ai celor două principii, feminin şi masculin.

După chemarea străbunilor, ca să participe cu noi la Focul Sacru, am aprins rugul, care s-a ridicat cu vâlvătăi spre cer.

Era necesar ca acest Foc Sacru să purifice Omul.

Astfel că am aruncat în el conţinutul celor şapte ulcioare, care reprezentau structura fizică a Omului, teluricul,  aşa cum torţele o reprezentau pe cea energetică, astralul – spiritualul.

Apoi se cerea să fie purificat neamul Dac, devenit Român. Şi am aruncat în Foc conţinutul celorlalte patru ulcioare. La fiecare am spus semnificaţiile, abia apoi aruncam în Foc ce era în ulcele.

Lăsând Focul să ardă şi să purifice, am trecut la gropiţa unde trebuia îngropat Trecutul şi apoi cultivat Viitorul.

Trecutul era piramida alba, masculină, pe care am aşezat-o pe pământ cu vârful în sus, în accepţiune falică. Reprezenta dimensiunea a treia are se încheia, care rămânea în urmă şi era timpul să îngropăm trecutul, să ne eliberăm de ancorele materiale şi să ne detaşăm.

Deasupra, pe pământul aşezat cu palmele peste prima piramidă, a fost aşezată cea de-a doua, cea neagră, feminină, pusă cu vârful în jos,  anunţând venirea matriarhatului, aşa cum ştim din energiile venite acum pe Terra. Peste ea, izvor de iubire, au fost turnate vinul – sângele din care se plămădeşte viaţa – şi laptele cu miere şi grâu – hrana vieţii, sămânţă pentru Viitor.

Înainte de a acoperi în totalitate clepsidra formată din cele două piramide egale, echilibrate, a fost sădită mlădiţa de viţă-de-vie – îzvor de viaţă.

Tot ceea ce s-a făcut mi s-a spus să fac ş încă, după atâta timp, mai desluşesc o sumedenie de semnificaţii... Şi încă sunt tare multe nedesluşite...

Era necesar să stăm până la stingerea Focului. Dar şi ca Focul să ardă tot ceea ce trebuia să ardă.

Pregătisem farfurii mari de ceramică cu seminţe, covrigei şi biscuiţi şi le aşezasem pe mesele de picnic de la marginea poieniţei. Fiecare participant a primit în dar o ulcică de lut şi un mic ştergar. Aşezaţi pe băncile din jurul meselor, am depănat poveşti la o cană cu vin sau cu apă de izvor, urmărind ultimele scântei ale Focului...

După ce Focul s-a stins, s-a adus apă cu ulcioarele mai mari, trecând prin pădure, ca să aruncăm peste ultimele scântei.

S-a făcut curat în poiană şi, târziu în noapte ne-am dus să ne odihnim...