Z I U A A T R E I A

Ziua a treia era dedicată Peşterii Ialomicioara. Legendele spun că aici s-au născut gemenii divini, Zamolxe şi sora sa.

Peştera este un loc de rugăciune unde mulţi oameni vin să-şi lanseze rugile către Divinitate şi străbuni.

Părintele Kalinic, stareţul mânăstirii, a ţinut slujba de Liturghie la biserica de la peşteră. Din nou, persoana rugată să ne anunţe a făcut cum a considerat. În peşteră puteam intra după liturghie. De altfel, promiseserăm părintelui stareţ că vom merge la liturghie... Unii au aşteptat în biserica schitului, alţii au auzit că e slujbă, nu casetă în biserica peşterii...

După Liturghie s-a intrat în peşteră... Am fost de multe ori în peşteră... Ca mulţi alţii, am un sentiment de „acasă” în peşteră. Chiar mi-e tare dragă această casă uriaşă de piatră, ce adăposteşte taine, unele demult uitate,... unele transmise peste veacuri... şi unele ce se trezesc acum din adormirea seculară sau multimilenară...

Pentru cine are ochi de văzut, pe pereţi sunt multe mesaje... iar în întregul inteior este o reţea uriaşă de fire luminoase multicolore, care se întrepătrund, comunică activ, îşi modifică traiectoria... ca şi cum receptează şi transmit o sumedenie de informaţii... despre ceea ce este deasupra şi despre ceea ce este dedesubt... istorie prezentă şi multimilenară... se ascunde în pietrele ei...

Pentru cine ştie să citească în piatră, rocile vorbesc... muntele povesteşte...

...doar noi, călători grăbiţi pe drumul vieţii citadine, uităm să relaxăm mersul prin aceste lăcaşuri de istorie mai veche decât dacă şi pelasgă... dar vibraţiile se simt doar atingând roca... şi mesajele rămân în palmă, ca amintire, să fie citit...

Sunt imagini care se succed cu repeziciune... despre oamenii care se refugiau aici... îmbrăcaţi cu  portul alb, îmbogăţit cu cusături şi având boccele în spinare... şi animale aduse degrabă în spaţiul generos de  la intrarea în peşteră...

Şi cum îşi aşterneau şi dormeau îngrămădiţi unii în alţii, să se încălzeacă... ...o mamă care-şi alăpta pruncul... alta care-l legăna încetişor, să adoarmă...

Un alt grupaj de imagini era despre luptători ce aduceau poveri... şi despre ascunzători şi tainiţe în care dispăreau...

Sunt multe de văzut în peşteră... putem să le citim... căci ele se deschid când suntem pregătiţi să le vedem...

Şi e atâta emanaţie de iubire în peşteră...

Acolo timpul se schimbă... Am stat odată, acum doi ani,  patruzeci de minute – după cum aveam să vedem pe ceas – de când am intrat şi până am ieşit, traversând toată peştera şi izvoarele şi Grota lui Decebal şi cea a Fecioarei Maria... şi făcând şi meditaţie sus, pe platou...

Am făcut şi acum meditaţie şi ni-i s-au alăturat doi tineri străini, care s-au bucurat să fie primiţi în grup... S-a revărsat o energie atât de vibrantă, încât mulţi aveau lacrimi în ochi sau pe obraji, copleşiţi de ceea ce simţeau... de ceea ce locul le-a permis să fie: să fie ei înşişi: coloane de lumină între Pământ şi Cer!...

Plecând de la Peşteă, mai aveam doar masa de prânz, festiv pregătită şi cu multă dragoste, după care ne despărţeam, fiecare pornind spre casă în ritmul lui... dintre care unii şi-au continuat drumeţia prin rugii cu mure şi zmeură...

Pentru mine a fost ... o umplere a sufletului, acest drum. Toate au fost aşezate aşa cum era cel mai firesc şi mai necesar... chiar şi interferenţele care au tot încercat bruiajele... nici măcar nu m-au mai supărat... le-am luat ca atare, că doar la toate drumeţiile de spiritualitate îşi cam bagă cineva coada... într-un fel sau altul... Şi, mai mult, le mulţumesc celor care au încercat sau au reuşit, conştient sau inconştient, să creeze probleme, căci ei au fost dascălii mei... şi, sincer, le datorez recunoştinţă!!!... îmi pare rău pentru ei că, pentru a repara nepriceperea mea, şi-au luat ei misiunea să mă trezească... emiţând unde energetice neplăcute... fapt pentru care au avut de făcut plăţi...

Evident, fiecare a avut de învăţat... şi a avut nevoie de anumite lecţii... de aceea ne-a rânduit Divinitatea să stăm în comunităţi, să învăţăm unii de la alţii, să fim oglinzi pentru lecţiile neînvăţate de ceilalţi... să corectăm toate programele incorecte din noi... să completăm toate golurile noastre...

Le-am fost recunoscătoare tuturor dragilor care au participat, cu frumuseţea sufletelor lor la tot ceea ce a fost de făcut şi la Focul Sacru, mai ales...

Şi le mulţumesc oamenilor minunaţi, care au fost gazdele noastre! Cu siguranţă, v-ar plăcea tuturor să-i cunoaşteţi! Sunt, cu adevărat, oameni minunaţi!

Ajunşi acasă, ne-am despărţit cu inimile cât universul...

Tare bogaţi în suflete...

Dar şi cu dorul unui nou drum, ce se apropia cu paşi repezi: tabăra de vară!

Ne revedem şi povestesc despre ea!