Itaca

       Nu-i aşa? - venim cu un impuls puternic de a alerga. Am fost antrenaţi de mici în vremurile pe care le traversăm să simţim acut tensiunea termenelor-limită. Până şi mult trâmbiţata fericire se transformă într-o competiţie: „ Trebuie neapărat să ating fericirea.” Ca şi cum doar atunci, în clipa aia de „în sfârşit, un strop de mulţumire”, trăim cu adevărat. 

        Punem multă presiune pe noi să ne atingem scopurile, dar oare scopurile nu ne păcălesc?

Spun asta pentru că uităm de drum. În scurtele momente de răgaz o auzi şi tu, aceeaşi voce care e în noi toţi şi care ne repetă mereu: „Învaţă să trăieşti în Acum!” Atât de prinşi în micile noastre proiecte imediate, atât de pătimaşi după izbânzile de moment, tot mai flămânzi după ...de fapt, după ce?

        Au fost - cred că pentru toţi care ne strângem în jurul acestui blog şi nu numai – ani cu multe probe, cu căderi şi reluări de lecţii. Şi ce e din ce în ce mai clar, avem în continuare de lucrat cu noi. Asta e bine, e foarte bine chiar. Nu suntem lăsaţi să trişăm. Sau suntem atât de iubiţi încât ni se dă răgaz să învăţăm să luăm seama la drum.

       Fie ca drumurile să ne fie aşa:

Când vei pleca spre Itaca,
Fie-ţi lunga călătorie

Plină de aventuri, de învăţăminte.

Nu te teme de Lestrigoni şi de Ciclopi,

Nici de furiosul Poseidon;

Nu-i vei întâlni în drumul tău dacă

Te vei înălţa cu gândul, dacă simţirea-ţi

Nicicând nu îţi va părăsi trupul şi spiritul.

Lestrigoni şi Ciclopi, nici furiosul Poseidon

Nu îţi vor ieşi în cale

Dacă tu însuţi nu-i vei purta cu tine-n suflet,

Dacă nu-ţi vei aşeza sufletul înaintea paşilor lor.

Sper ca drumul să-ţi fie lung,

Fie-ţi multe dimineţile de vară,

Iar plăcerea de a zări primele porturi

Să-ţi aducă o bucurie de nespus.

Încearcă să vizitezi emporiul Feniciei,

Culege tot ce e mai bun.

Du-te în oraşele Egiptului,

Învaţă cu un popor care are-atâtea să te-nveţe.

Nu pierde Itaca din vedere,

Căci ţinta ta e să ajungi acolo.

Dar nu-ţi grăbi paşii;

E mai bine călătoria-ţi să dureze ani,

Iar corabia-ţi să ancoreze pe insulă

Când te vei fi-mbogăţit deja

Cu tot ce ai cunoscut pe drum.

Nu aştepta ca Itaca să-ţi dea alte bogăţii.

Itaca ţi-a dăruit deja o călătorie minunată;

Ţi-a dăruit deja totul şi nimic nu mai are de dat.

Şi dacă la sfârşit vei crede că Itaca e săracă,

Să nu gândeşti că te-a înşelat.

Pentru că vei fi devenit un înţelept, vei fi trăit o viaţă plină,

Şi acesta este înţelesul Itacăi. 

 

(Konstantinos Kavafis, Itaca)