M Â N Ă S T I R E A S E C U

O impunătoare mânăstire de călugări, având aspect medieval şi care şi-a luat numele de la Pârâul Secu. Înaintea construirii mânăstirii, aici a fiinţat un schit de călugări, schitul Zosim, pomenit în documentele din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

A fost ctitorită  şi este loc de odihnă pentru vornicul moldovean Nestor Ureche şi a soţia sa, Mitrofana, părinţii cronicarului Grigore Ureche.

 Mi-o aminteam din vechea drumeţie, de parcă doar cu câteva zile înainte aş fi vizitat-o.  

Biserica mare dintre zidurile mânăstirii este construită din piatră şi cărămidă, având interiorul în stil moldovenesc, cu pictură renascentistă, de la 1850,  iar exteriorul are şi nuanţe de stil muntenesc.

Uitasem însă de muzeu.

În mijlocul curţii se află biserica, iar pe o latură se găseşte muzeul cu obiecte de cult şi istorice.

Aici sunt păstrate cruci sculptate, îmbrăcate în argint aurit, vase liturgice, cădelniţe, sculpturi în miniatură, un epitaf deosebit de valoros donat de ctitori. Aici este păstrată „Cazania Mitropolitului Varlaam”, tipărită la Iaşi în 1643.

Sunt aici hrisoave vechi, cărţi vechi şi manuscrise,  Evanghelii frumos împodobite, scrise în limba slavonă.

 Nu erau pentru tot omul, ci doar pentru învăţaţi, iar dintre aceştia doar cei care cunoşteau slavona le puteau citi.

Un mare pas înainte s-a făcut când s-a legiferat învăţământul pentru toată lumea.

Probabil că aşa trebuia să se experimenteze în planul tridimensional, cum este ca marea masă de oameni să nu aibă şcoală şi doar un număr foarte mic de învăţaţi să ştie să scrie şi să citească.

Este o variantă care ne arată şi unde duce această stare de lucruri.

Într-o lume ahtiată după putere, în care s-au dus lupte şi au fost omorâţi oameni, pentru putere, ştiinţa de carte însemna PUTERE.

 Aceasta era folosită de anumite categorii de cunoscători de carte doar pentru ei, prezentând mulţimii învăţături în limbi pe care oamenii de rând nu le cunoşteau, dând doar anumite informaţii, niciodată toate, şi oricum prelucrate pentru a crea ceea ce se dorea ca efect, în rândul oamenilor,  refuzând dreptul la cunoaştere al celorlalţi, pentru a îi putea manipula după dorinţă.

Milenii de-a rândul oameni nu au scris. Ei citeau în fluxurile energetice informaţiile care le erau necesare. Urmăreau natura. Cunoşteau mişcările stelelor, ale viului din jurul lor, cunoşteau ciclicităţile existenţiale, ştiau ce le este benefic şi ce nu, simţeau ce este în fiecare din lucrurile din jur, ce pot consuma ca hrană şi ce nu, ce se lecuieşte cu o anumită plantă şi în ce fel, ştiau totul din observarea directă a naturii înconjurătoare, dar şi a naturii cosmice, care făcea şi ea parte integrantă din viaţa lor.

Nu aveau nevoie de scriere...

Fiecare generaţie trăia liber şi urmărea VIAŢA din jur, învăţând tot ceea ce trebuia ştiut, toate informaţiile necesare pentru a trăi şi evolua.

Şi se trăia în Grădina Edenului, unde era o armonie perfectă. Existenţa umană nu era întinată de nimic. Fiecare utea să contemple totul şi să înveţe ceea ce era în jurul lui.

Dar nu se mai crea nimic nou.

După plecarea din Rai, unde Omul avea tot ceea ce îşi putea dori, dar nu putea creea şi învăţa anumite lucruri, s-a ajuns la un nivel vibraţional mai jos, unde nu mai era armonie, ci discordie, unde nu se mai trăia în Unime, ci în dualitate, unde viaţa nu mai oferea tot ceea ce era necesar, ci au început să trebuiască câştigate...

Şi, pentru că nici inteligenţa umană nu a rămas neafectată, nu a mai putut toată lumea să citească în stele şi în tot ce era în mediul înconjurător.

Atunci, cei care puteau s-o facă, o făceau  şi transmiteau informaia şi celorlalţi, până au constatat că informaţia deţinută le dădea putere asupra celorlalţi. În mod firesc, pentru că ceilalţi le dădeau din puterea şi energia lor, în schimbul informaţiilor. Deci unii chiar erau privilegiaţi: aveau informaţiile, primeau şi putere... şi au început să dea tot mai puţină informaţie, pe cât mai multă putere...

...Până când au încriptat informaţia, să rămână doar la ei... şi atunci au primit toată puterea pe care le-o puteau conferi ceilalţi, care nu mai primeau nicio informaţie despre Legile Universului...

Puterea... cel mai puternic afrodisiac!...

...I-a îmbătat...

...Pentru multe milenii...

Ca să nu piardă din informaţii, când au constatat că şi-au pierdut din harul de a le citi în jur şi-n astre, s-au gândit să le păstreze cumva, mai ales că şi memoria începuse să se reducă faţă de capacitatea ei iniţială.

Au început s-o încripteze în simboluri, dar, în timp, şi informaţiile conţinute în simboluri se pierdeau.

Atunci au căutat o formulă prin care să fie păstrată explicit.

Şi au inventat scrierea...

Dar scrierea nu a fost învăţată de toată lumea.

Cei care vroiau să conducă lumea, au înţeles că ar fi putut ajunge la cunoaştere şi cei conduşi, dacă învăţau scrisul şi cititul.

Deci i-au exclus de la învăţătură pe cei mulţi.

Acum, după milenii, când s-a legiferat scrisul, a fost o revoluţie în minţile oamenilor. Au trebuit să îl înveţe, trecând de la faza de neexplicat aproape – cum poate fi luat un cuvânt din gură, că nu-l vezi şi nu-l atingi – şi să fie pus pe hârtie?

Până la urmă au învăţat. Iar acum ştie foarte multă lume să scrie şi să citească, majoritatea.

Dar acum, sunt atât de multe informaţii, multe dintre ele contradictorii, că omul care nu mai ştie să citească fluxurile din jurul lui, nu mai poate discerne clar care este Adevărul...

Nouă astăzi ni se pare o normalitate să ştim să scriem şi să citim, deşi, tare mulţi consideră că este greu de învăţat scrisul şi cititul... Şi ştiu educatorii şi învăţătorii cât este de greu să se formeze aceste deprinderi tuturor copiilor.

Dar copiii ştiu că trebuie să meargă la şcoală să înveţe să scrie şi să citească...