TEMPLUL URSITELOR DE LA ŞINCA VECHE

Prima noastră oprire a fost la Templul rupestru de la Şinca Veche, Templul Ursitelor.

Sunt multe de aflat despre acest templu. Au început să fie revelate o serie de informaţii despre el, dar nu suficiente pentru a recreea întregul tablou al construirii şi utilizării lui de-a lungul miilor de ani de când fiinţează.

Este o construcţie veche, multistratificată, cu mai multe nivele de locuit şi un sistem ingenios de ventilaţie, care permitea locuitul în subteran în condiţii optime de aerisire. Are, desigur, cel puţin avea, mai multe intrări, pentru a putea fi folosite în caz de necesitate. Are, de asemenea, ramificaţii, căi de legătură cu alte zone, prin tunele subterane, unele care nu mai sunt funcţionale. Este acoperită cu pământ peste care s-a pus vegetaţie, astfel că e acoperită de pădure.

Nu este nouă ideea, ci a fost utilizată în multe locuri de pe glob. În China sunt sute de astfel de dolmene, acoperite cu pământ şi vegetaţie, care ascund locuinţe subterane. Şi în Rusia, în Franţa şi în Anglia sunt. Şi în America Latină... Sunt aproape în toate zonele globului... Vechi locuinţe în  care oamenii au vieţuit în perioadele foarte critice, protejaţi şi  de radiaţii, dar şi de agresori.

Era un concept folosit de atlanţi şi alţi reprezentanţi ai vechilor civilizaţii. Aveau şi lemurienii foarte multe astfel de construcţii, făcute, în special, în scop de apărare.

Un şir de dolmene acoperite cu pământ şi vegetaţie seamănă cu un deluşor, care nu are nimic neobişnuit, deci nu atrage atenţia, „nu bate la ochi”, căci ele sunt construite cât mai realist ca să semene cu nişte dealuri.

Atlanţii au folosit astfel de construcţii pentru a-şi depozita învăţăturile, atunci când au înţeles că profeţiile străbunilor lor, despre scufundarea Atlantidei se vor adeveri, se vor împlini, că nu pot fi evitate. Şi atunci şi-au pus problema că trebuie să găseacă soluţii pentru protejarea învăţăturilor la care ajunseseră ei.

De altfel, ei erau conştienţi şi de ciclurile de creşere şi descreştere sau stagnare spirituală, generate de mişcarea Pământului, în ciclurile precesionale, de rotaţie a galaxiei în jurul propriului centru galactic.

Nici pentru ei sau lemurieni nu era o idee nouă.

Colonizatorii astrali, care au populat Terra cu foarte multă vreme în urmă, şi-au creat locuinţe subpământene sau intramontane, pentru a fi la adăpost de ambientul climatic neprielnic. Există şi în munţii noştri astfel de aşezări, veche de multe zeci şi sute de milenii.

Despre Templu de la Şinca Veche, prima oară când am fost acolo, cu ceva ani în urmă, am aflat că are o vechime de şapte mii optsute de ani. Tot atunci am văzut cum o preoteasă oficia un  botez solar pentru un prunc. Nu era oricine acel prunc, ci se simţea că are vibraţii aparte şi un destin de conducător.

Botezul se făcea sub cupola deschisă, marcată de o spirală cu trei spire şi jumătate, câte au canalele energetice polare, Ida, feminin şi Pingala, masculin, din corpul nostru.

Când Soarele pătrundea prin cupolă, micuţul era ridicat de preoteasă şi aşezat în calea razelor, pentru a se realiza conectarea lui cu Lumina Solară, considerată Divină. În acest fel era scăldat în lumină de foc, nu în apă, cum se procedează acum.

Pruncul ţinut astfel să fie scăldat de Soare, era menit prin viziuni mentale, care îl programau să fie într-un anumit fel, să aibă anumite calităţi şi puteri. De aici i se trage şi denumirea de Templul Ursitelor...

 Toate menirile erau pozitive şi îi predestinau o serie de virtuţi, care să-l facă un conducător drept şi bun, înţelegător, înţelept, bun cunoscător al firii umane şi al Legităţilor Universale, pe care să le respecte şi el şi supuşii săi. Erau oameni care respectau viaţa în toate formele ei şi trăiau în armonie cu ei înşişi şi cu natura înconjurătoare.

Peste timp am aflat că era unul dintre cei doi gemeni divini, care au tot venit la anumite intervale de timp pe acest pământ sacru. Rolul lor a fost să protejeze acest pământ.

Şi au tot făcut-o!

Nu întâmplător au ascuns, la vedere, atâtea bogăţii care sunt aici, dar peste care s-a aşternut uitarea sau necunoaşterea.

 Pe întreg pământul vechi şi sacru se găsesc urme ale trecerii lor şi ale protecţiilor lor.

Una foarte puternică a fost activarea într-un anumit fel a Legii rezonanţei, când ceea ce se dă, aceea se primeşte.

Se ştia că va fi un pământ râvnit şi invadat de năvălitori. Dar ceea ce aduceau aceştia, adică moartea, în propria lor existenţă sădeau. Toate imperiile care au călcat acest pământ cu gânduri de cotropire, îşi programau autodistrugerea.

 În acelaşi mod s-a pus program pe trădătorii acestui neam şi acestui pământ: autodistrugerea. E efectul legic al căii alese, căci în firescul vieţii stă armonia, iubirea, evoluţia, nu distrugerea, furtul, înşelarea, trădarea şi moartea.

Şi aceste programe sunt Legi Universale, deci nu pot fi înlocuite de nimeni din acest Univers.

Am urmărit rolul templului de-a lungul timpului.

A fost şi loc de rugăciune, dar şi de refugiu, atât pentru oameni, cât şi pentru animale. La adăpostul pădurii, protejaţi de natură, cu care comunicau simbiotic, au supravieţuit multor atacuri şi vicisitudini ale sorţii... câteodată preoţi, alte dăţi – călugări, altele  - sătenii... alteori loc strategic pentru luptători, un cartier general cu tot ce trebuia... mai ales - ascuns...  cu intrări şi cu ieşiri nevăzute...

În grupul nostru erau şi persoane care mai fuseseră aici, dar şi persoane care veneau aici pentru prima dată.

Frumuseţea şi armonia locului, grija ce îi este acordată, simbolurile din templu, dar şi starea de la meditaţia din templu, de la Altar, plimbarea prin pădurea de deasupra lui, dar şi vizitarea mânăstirii, care este o mică bijuterie înconjurată de flori de toate culorile, a fost prilej de ncântare pentru sufletele noastre, ca şi de încărcare cu energii deosebite.