Încărcaţi cu lumină în întreaga fiinţă,
am pornit spre Sihla, Mănăstirea unde vieţuise Sfânta Teodora, să păşim pe
urmele altor paşi sfinţiţi, căci rămâne amprentă energetică puternică acolo
unde un om cu cugetul curat, trăieşte şi se roagă.
Drumul urca prin pădure... un drum
îngust, că anevoie puteau trece două maşini una pe lângă alta, doar una
oprindu-se şi cât mai pe laterala drumului. Serpentine care ocoleau muntele,
direct prin inima pădurii, printre copacii ce vieţuiau împreună cu drumul,
mângâind paşii călătorilor...
„Domnişoara” noastră de oraş, maşina lui
Nico, a avut mari experienţe cu acest drum absolut neobişnuit pentru ea... dar
care,... culmea!... îi plăcea!!!
...Îi plăcea mirosul de natură... de
pădure... foşnetul frunzelor... răcoarea... mirosul de viu... Se simţea
zbenguindu-se în cele mai încântătoare locuri... şi-şi permitea să se joace
veselă şi fără restricţii de oraş...
Simţea fericirea lui Nico, fericire
simplă şi totală... dată de cele mai simple şi mai frumoase clipe de viaţă...
care nu se uită... şi era şi „domnişoara” fericită...
Cei care aveau mai mult timp la
dispoziţie, s-au îmbogăţit simţitor cu imaginile şi aerul primit în dar, din
drumeţie la picior, chiar prin pădure...
Ne mai trimiteam şi noi sufletele câte
puţin să-i însoţească, să se mai primenească de la natură... să se îmbete de
parfumul naturii... care este şi al nostru!... dar noi am uitat să mirosim ca
natura... căci am cam uitat de natură... şi de firescul nostru... şi chimizăm totul...
artificializăm... în detrimentul, în ptimul rând al nostru... şi al celor ce
vin după noi – copiii noştri - , dar şi al întregii naturi... al întregii
planete care ne găzduieşte cu dragoste... şi primeşte de la noi... ce
primeşte...
După ce am parcat, am intrat pe poarta
mare, boltită... şi ne-am dus la izvorul cu apă dulce, vie, tămăduitoare... să
ne astâmpărăm setea...
Era rece şi bună... şi tare dulce...
Vindecă pentru că e curată... şi e respectată viaţa ei acolo... căci şi apa e
vie... şi simte toate informaţiile din jur... şi la memorează... şi păstrează
puritatea creaţiei... acolo, ca şi în multe lăcaşuri sfinte şi nu doar,... ci
unde omul nu şi-a pus amprenta distructivă de până acum – căci acum a început
să se trezească – odată cu tine, care citeşti aceste rânduri şi înţelegi – şi
acum, începând din această clipă, chiar se înţelege viaţa apei... şi este
respectată apa... nu se mai deversează toate reziduurile în ea... iar ea îşi
reia drumul sinuos... şi toate unduirile ei feminine... care o fac germinatoare
de viaţă... Pentru tine!... Şi pentru mine!... Şi pentru noi toţi!... Căci am
înţeles cu toţii cât este de important să păstrăm apa vie!!!
Ne-am adunat să ascultăm câteva date
despre mănăstire, iar apoi să parcurgem drumul ei bătut de picioare sfinţite...
şi să primim curăţenia şi în noi, în suflete şi în trupuri...
Sihăstria pustnicilor la Sihla are începuturi înainte de anul 1200, prima
menţionare scrisă fiind din 1326.
Biserica principală a fost construită în
1741 de familia Cantacuzino.
Ioniţă Cantacuzino Paşcanul a construit
în 1763, în deal, „biserica dintr-un brad”, în amintirea prietenului sau, Ioan
Coroi, mort la vânătoare de cerbi.
Sus, între stânci, se află Peştera
Sfintei Teodora de la Sihla, nu departe de biserica dintr-un brad, unde sfânta
a sihăstrit cam 40 de ani, din cei 60 de ani de sihăstrie, începând cu
sfârşitul secolului XVII.
Hramul mânăstirii fiind Sfânta Teodora de
la Sihla, iar am nimerit într-o cunună de energii, căci tocmai se terminase
slujba, la care participaseră multe sute
de oameni.
Pentru că biserica era mai goală, ne-am
putut bucura de vechile ei daruri de energie binefăcătoare, adunată aici de
rugăciuni seculare.
Aduceam în fiinţa noastră, la întâlnire
cu prezentul, cuvinte vechi de rugăciune pentru ţară...
...să le continuăm cu mulţumiri adresate
Creatorului pentru planeta minunată, care ne găzduieşte,... pentru fiecare zi,
care este un miracol al existenţei,... pentru toate darurile de viaţă pe care
le-am primit... şi poate că nici nu le conştientizăm... să mulţumim pentru
soarele ce scălda acea zi călduroasă de vară... să mulţumim pentru adierea
vântului ce mişca ramurile pomilor, într-un cânt cosmic... să mulţumim pentru
răcoarea dată de brazi... să mulţumim pentru leagănul de istorie în vatra căruia
ne-am născut..., dar şi pentru învăţămintele străbunilor, care ne glăsuiesc de
peste milenii şi veacuri, poveşti nescrise despre adevărata istorie, ca şi
despre ceea ce avem de învăţat de la ea şi de la viaţă... conform Legilor lui
Dumnezeu – a Legilor Universale...
...şi să mulţumim pentru viitorul minunat
pe care îl proiectam la fiecare rugă, în toate locurile sfinte, să se
împlinească pentru noi şi pentru copiii viitorului...
Am mulţumit Sfintei pentru chemare şi
fiecare a comunicat cu ea şi fiinţele dragi de lumină, care nu întârzie să vină
la chemare.
Pe drumuri bătute de munte ne-am
continuat pelerinajul, îndreptându-ne spre
Mânăstirea Agapia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu