Alte răspunsuri

Vreau acum să pun cuvintele în ritmul pe care l-am simţit la Sarmizegetusa. Să le aliniez perfect aşa cum acolo s-a aşezat în mine povestea încercărilor mele de până acum. Tot şirul zilelor când m­-am pierdut şi totuşi m-am ridicat, fără să văd prea clar spre ce mă înalţ.

Vreau acum să pun cuvintele în ritmul unui sens găsit.

Ritmul meu este libertatea.

Atât de simplu, da, şi-atât de mult mi-a luat să îl aliniez cu cine credeam că sunt şi cu cine credeau alţi oameni că ar trebui să fiu. Am ales până la urmă să îmi aliniez ritmul doar cu cine sunt dincolo de măşti. Am reuşit în final să îmi asum spectatori nemulţumiţi şi priviri care dezaprobă. Un risc înainte de saltul spre o vedere mai limpede, dar un risc de neocolit. Devenim liberi doar când ne scuturăm de slăbiciunea de a face pe plac.

Priviţi bine în jurul vostru...Oamenii care vă bat încă se războiesc cu ei, nu cu voi. Nu le deveniţi oglinzi, deveniţi-le felinare şi aveţi încredere în ei că-şi vor găsi ieşirea din întuneric! Pe drumul ăsta suntem toţi călători şi pe el a mers orice rătăcit devenit, în ceasul lui, înţelept.

Cât despre pilda celuilalt obraz întors, am înţeles-o greu, dar acum ştiu că nicio palmă nu ustură un suflet care se uită în el şi-şi vede faţă-n faţă libertatea.

Pentru toate palmele pe care le-am primit şi le-am dat înapoi cu neiertare şi din neînţelegere, întorc azi vieţii înzecit şi generos victoria libertăţii care nu se câştigă pe-afară, se aude prinăuntru în ceasul sensului regăsit. 

PS: În mod clasic, pălmuitorii mei au fost societatea, potrivnicii declaraţi, prietenii, familia, prejudecăţile din moşi strămoşi, dar mai ales eu însămi. Ei au încercat să mă dreseze, eu am încercat să ma conformez până când am eşuat cu toţii în meciul ăsta. M-am retras din el, neştiind pe-atunci că tocmai am virat pe calea spre trezire.