Mi-a plăcut
mult omul frumos de la Roşia Montană care ne-a condus pe trepte sigure în mină.
Acolo, jos, mi s-a părut că am rămas suspendaţi într-un tunel subteran al
posibilităţilor trecute, întâmplate sau nu, dar care azi ne aduceau la
suprafaţă amintiri despre forţa din noi.
Omul de la
Rosia Montană vorbea însufleţit despre efortul fizic de a face aurul aur, aşa
cum au înţeles câte unii că trebuie făcut: în lingouri, bijuterii şi câte şi
mai câte vânări de vânt lumeşti.
L-am
ascultat atunci curioasă, iar azi, când nu îmi mai amintesc cuvintele lui, îmi
dau seama de ce mi-a plăcut atât omul de la Roşia Montană.
Mesajul lui
vorbea pe mai multe planuri, pentru toate posibilităţile pe care oamenii
născuţi mai demult, acum sau mai încolo le întruchipează. Cuvintele lui
povesteau despre un limbaj comun pentru toate traseele tuturor vieţilor
noastre, unice, aşa cum sunt ele: curaj, simplitate, onoare, discernământ,
modestie, voinţă, iubire. Cu astea e pavată calea aurului, când pornim să îl
căutăm acolo unde trebuie: în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu