Vedeţi... şi noi, ca toţi înaintaşii noştri, facem „lucrarea lumii de
acum”. E o lucrare continuă, mişcătoare, în care fiecare om are rol de verigă
indispensabilă, chiar dacă el nu o vede.
Aşa mi-i închipui şi pe înaintaşi, unul câte unul, arhitecţi egali ai
acelui permanent acum ... de-atunci.
Poate că uneori ei şi-au lucrat lumea mai bine decât părem că o facem noi
astăzi. Sau alteori poate că au dat greş acolo unde noi deja nu mai gafăm,
pentru că avem lecţiile lor învăţate.
Dar dacă suntem fiecare călător prin vieţi mai multe în care
experimentăm ca să creştem, atunci într-un fel înaintaşii noştri ne suntem, măcar în parte, tot noi. În alte
variante, în alte poveşti de viaţă.
Aşa că la străbuni să ne întoarcem în primul rând cu încredere şi
cu aducere aminte despre cât de măreţi putem fi şi noi. Pe-acolo, prinăuntru, ne
stau înscrise deja mai multe şi mai bogate virtuţi decât ne bănuim.
Să le acceptăm în egală măsură erorile – ele ne-au fost, în lucrarea de
acum, învăţături de minte înnăscute.
Să-i căutăm, mergând după ei, pe înaintaşii din toate locurile şi din
toate timpurile. Apoi, reîntregiţi, să ne lucrăm frumos lucrarea lumii de acum.
În forţă, cu curaj şi mai ales iubind-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu