3 septembrie 2012

Pentru început



Înainte de a începe orice altceva, cred ca ar trebui sa explic sursa numelui acestui blog.

Cu câţiva ani în urmă, am mers cu un grup de prieteni dragi la Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia, vechea capitală a Regatului Dac.
Acolo l-am întâlnit pe regretatul Dumitru Ioan Branc, care tocmai terminase meditaţia cu grupul dumnealui. Buna mea prietenă, Nico, îl cunoştea şi ne-a făcut şi nouă cunoştinţă.
Atunci, exprimând ceea ce-i sugera grupul nostru, ne-a numit „Grupul de Lumină”.
-Dragilor, voi sunteţi Grupul de Lumină! Şi oriunde vă veţi duce, aşa să vă prezentaţi! Şi să spuneţi că eu v-am numit aşa!...

Şi aşa ne-am numit... În amintirea acestui Mare OM!...

                                                &

Anul trecut, am făcut o tabără de o săptămână, cu un semicircuit al ţării. Am fost şi la cinci dintre Cetăţile Dacice.
 La fiecare dintre ele am fost ghidaţi.
La majoritatea, de paznicii tăcuţi ai cetăţilor, urmaşii lupilor daci – căţeii...
La Blidaru, de Nea Ilie Râmbechea, paznicul de la Cetatea Dacică Blidaru, una dintre Cetăţile din vecinătatea fostei măreţe Capitale...
Spre Podul lui Dumnezeu, de lângă Ponoare, ne-a ghidat o femeie din piaţă...
Spre Trovanţii din Costeşti de Vâlcea – o bătrână ce împingea un cărucior de butelie...
Câte călăuze!...
Şi sufletele noastre... care ne-au călăuzit în aceste drumeţii... unde ne-am întâlnit cu călăuzele drumului...

La finalul drumeţiei de anul trecut, Iuli avea să boteze generic amintirea drumului, care se dorea concretizată într-o carte: Călăuza!

Cartea s-a materializat ca „Jurnal Spiritual. Între Devenire şi Revenire.  A treia Moştenire Atlantă”.
E jurnalul spiritual al taberei de anul trecut. Şi vorbeşte despre devenirea şi revenirea (uneori după cădere) a celor ce pornesc pe drumurile spirituale, deloc atât de uşoare cum par câteodată...


&

La realizarea şi întreţinerea cu informaţii a acestui blog, participă:
- Cristiana Tănase – creatoare a blogului;
- Florentina Mateescu – iniţiatoarea ideii despre acest blog;
- Mihaela Chişescu – creatoarea unei alte idei minunate, care vă va încânta;
- Nicoleta Şerban – sursa noastră neobosită de informaţii esoterice;
- Sonia Iulia Oltenaş – coautoare a blogului.


                                                &


De ce s-a născut acest blog?
Pentru că anul trecut, după tabăra despre care am vorbit în Jurnal, am dorit să facem o carte de colecţie cu amintirile şi reflexiile din şi despre tabără, pe care să o tipărim în tiraj redus, pentru participanţii la tabără.
Această idee nu s-a realizat. Doar Jurnalul scris de mine păstrează scrisă amintirea taberei.

Pentru anul acesta, deşi am fost mai puţini în tabără, amintirile sunt şi mai multe şi mai încărcate de valenţe multiple, mai ales că a fost un circuit de două săptămâni... nu chiar uşor... în stil nomad... cam cu cortul... în fiecare seară la o altă cazare... cu experienţa drumurilor... a cazărilor... a celor peste şaizeci de obiective vizitate... şi a unui bogat mănunchi de trăiri...

Şi, pentru că ar fi păcat să se piardă o experienţă atât de bogată, ne-am gândit s-o împărtăşim cu TINE, care citeşti aceste rânduri...

S-ar putea ca, la un moment dat, aceste rânduri să devină o carte...
Până atunci, e un ghid, măcar virtual, până te vei încumeta să refaci traseul nostru...
Îţi urăm „Călătorie Plăcută”, pe undele gândului dar, mai ales, pe urmele amprentate de noi în ţărâna străbună...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu