De fapt, nu este vorba doar despre Nămăieşti, ci despre cele trei mânăstiri rupestre aşezate astfel încât formează un triunghi, Corbii de Piatră, Nămăieşti şi Cetăţuia.
Simt nevoia să scriu câteva rânduri, cu trăiri proaspete, căci ieri am fost într-o excursie, probabil ultima pe anul acesta... sau nu...
Am vizitat cinci mânăstiri: Cotmeana, Curtea de Argeş, Corbii de Piatră, Nămăieşti şi Cetăţuia.
Detaliile din care avem de învăţat, le voi da în textul cărţii, deci vin puţin mai târziu.
Acum aş vrea doar să vă dăruiesc din bucuria mea şi a celor care şi-au exprimat-o, în legătură cu minunile care fac din această drumeţie ceva special pentru sufletele noastre.
La prima mânăstire vizitată, Cotmeana, sunt două biserici: cea veche, cu pictura ştearsă de vreme, dar care are un aer de pace interioară, ce se revarsă peste vizitatori; şi cea nouă, cu o pictură frumoasă, expresivă, încărcată de simboluri despre cine şi ce şi cum suntem, structurarea noastră subtilă şi traseul nostru existenţial.
Poate, până vom povesti despre aceste simboluri, o veţi vizita, cei care nu aţi văzut-o şi atunci veţi şti despre ce povestesc, recunoscând imaginile.
Ei, dar, pentru că era foarte devreme când am ajuns, biserica veche era închisă...
...dar a fost deschisă...
...pentru noi...
...chiar de către una dintre fetele din grupul nostru...
...ghidată de cel care trebuia să o deschidă!
Evident, deschisă cu DAR! Căci era prima biserică vizitată în această drumeţie... şi pentru că era deschizătoare de drumuri!... am menit să ne deschidă drumurile, cu lumină şi cu bucurie...
...şi simţeam că o va face...
...la Curtea de Argeş ne-a întâmpinat un ghid care ne-a vorbit cu multă dăruire despre mânăstire, istoricul, stilul arhitectonic, pictura, legenda Meşterului Manole...
...am admirat frumuseţea, ordinea, grădina... şi ne-am bucurat să ajungem la Sfânta Filofteia, ale cărei moaşte sunt depuse în biserica mică din spatele bisercii construite de Neagoe Basarab, care a fost canonizat acum trei ani şi se sărbătoreşte pe 26 septembrie, dând şi al doilea hram mânăstirii...
La Corbii de Piatră... e uluitor cum s-a construit sub stânca şlefuită de vânturi... care mărgineşte ca pălăria unei ciuperci acoperişul pentru grota scobită în piatră...poate de apă... devenită adăpost... aşezământ... precreştin... transformată în biserică, născută din piatră... cu o faţadă făcută de om...
...pictată în trei straturi deja... dar şterse toate... rămasă doar o imagine ilizibilă aproape...
...şi poteca ce suie pe acoperişul „ciupercii”... de unde se vede toată valea... şi culmile din jur...
La Nămăieşti mă gândeam că vom sta mai puţin, căci urma Cetăţuia unde aveam de urcat jumătate de oră, cu darurile pentru cei de-acolo... unde, se pare că a rămas doar stareţul, cu probleme de sănătate... dar acum îi venise şi un flăcău în ajutor, ca şi călugăr...
...acolo nu ajunge apa, trebuie dusă... şi hrana... şi orice se poate...pe potecă stâncoasă, de munte... dar accesibilă...
...subiectiv...
...căci, ne-a spus maica stareţă de la Nămăieşti despre sora lui Topârceanu, care locuia lângă mânăstirea Nămăieşti, că venea zilnic după anafură, chiar şi când avea în jur de nouăzeci de ani... se ostenea, ca să se întărească...
Frumoasă lecţie şi mesaj clar să urcăm cu încredere... să ne ostenim, ca să ne întărim...
Bărbaţii grupului... adevăraţi bărbaţi... care au ştiut să ajute, să protejeze,... natural şi firesc... luând bagajele cu daruri... şi nu erau uşoare... căci erau conserve... şi apă... şi altele... chiar dacă erau puse în rucsaci şi cărucior de piaţă...
Şi am ajuns sus cu toţii... cei care am purces la drum... bucuroşi... recunoscători pentru ajutorul divin... am vizitat mânăstirea... cea în piatră... cu pictura ei atât de veche şi de ştearsă, că abia se mai zărea conturul vag al lui Iisus Pantocrator, pe centrul tavanului...
...şi biserica nouă, cu moaşte...
...un grup a mers şi la Crucea Dorinţelor, unde se citesc şi azi urmele paşilor lui Neagoe Basarab, care s-a rugat atât de firbinte că a topit şi piatra, lăsând urma tălpilor...
...şi a rămas să mai megem, căci nu am mai apucat să vedem Peştera Moşului.
.. căci s-a înnoptat şi am coborât pe întuneric, cu câteva lanterne, dar cu sufletele atât de pline!... că se umplea întreg văzduhul... aşa energii sunt în locurile vizitate...
Cu siguranţă, nu se poate spune că drumul e uşor... dar se poate merge şi fără oprire pe el, până sus... şi s-a coborât pe întuneric... chiar în grup compact, cu cântece şi voioşie... eram încărcaţi de enorm de multă energie benefică... de iubire... de bucurie...
Dar nu v-am spus de darurile de la Nămăieşti!...
...unde biserica, frumos amenajată, cu altar frumos împodobit, e dăruită chiar de Sf Apostol Andrei cu o icoană pictată de Sf Apostol şi Evanghelist Luca... şi acum e învelită cu foiţă de aur... şi e un mare privilegiu să fie deschisă icoana, să fie atinsă... cu sărutări pioase...
...dar drumurile noastre deschise...
... a fost deschisă icoana... ca mare dar... căci nu atingem mereu o icoană veche de două mii de ani, pictată de un apostol şi evanghelist...
...şi sunt doar doisprezece în lume... dar nu s-a dat încă de urma a trei dintre ele...
...şi au o mare putere, căci apostolii au fost fiinţe cu o înaltă putere vibraţională...
...Şi ne-a povestit maica stareţă de una dintre icoane, căreie începuse să nu i se mai vadă pictura, că a trebuit restaurată; dar nu putea picta un muritor peste ce-a lucrat mâna unui apostol... însă, dacă nu se făcea nimic, se pierdea pictura; astfel s-a hotărât să se picteze pe pânză o icoană identică, iar apoi să fie aşezată peste cea veche; (acelaşi lucru s-a făcut ş cu icoana de la Nămăieşti); patriarhul care a hotărât pictarea icoanei de care povestim, a interzis pentru totdeauna să fie desfăcută pânza şi privită icoana originală (tocmai ca să o prozejeze)... dar un patriarh care i-a urmat după vreo sută de ani, s-a gândit că el poate, cu smerenie, să privescă originalul; ...şi a fost ultimul lucru văzut... căci a orbit...
Mă întrebam ce prozejează icoana... şi-am înţeles că ...forţa ei...
Povestirile maicii stareţe au fost şi ele mare dar,... căci avea atâta miere în suflet... şi dăruia cu atâta dragoste... că era ca o binecuvântare...
Dar nu s-au oprit darurile...
Căci acolo, la Nămăieşti se află şi un muzeu... care era închis...
...dar noi aveam drumurile deschise... de Dana... dimineaţă... la Cotmeana...
...Aşa că... am primit şi darul acesta... să vizităm muzeul... realizat de maica stareţă... care are o suită bogată de costume populare... cum putau oamenii în zilele de mare sărbătoare... la nunţi... dar şi... în altă sală a expoziţiei, hainele zilnice şi obiectele uzuale din gospodăria ţăranului român...
...şi încă o sală închinată măicuţelor ce-au stăreţit la Nămăieşti... cu costume care au şi o sută de ani – cel de sărbătoare, dar şi cel de zi, cu stofa de pe braţul drept roasă de închinare... de milioanele de cruci făcute...
Se află acolo şi o ie premiată acum o sută de ani la Paris!...
Dar, nu doar expoziţia este deosebită... şi făcută cu nesfârşită dragoste şi bucurie... şi protejată cu o grijă maternă de maica stareţă...
...ci şi felul în care ne-a prezentat toată expoziţia... în poezie... uşor melodică... compusă chiar de dânsa...
Eram ca nişte copii nimeriţi într-o lume de poveste!!!
Miruiţi de preot, cu binecuvântările lui şi ale maicii stareţe, am purces spre Cetăţuia, aşa cum deja am povestit...
Pe drum, toţi se întrebau cum de am fost dăruiţi cu atâtea minuni...
Cu Voia lui Dumnezeu!!!...
Pentru că ne-am dus cu sufletele deschise şi cu dorinţă de bine... şi cu multă lumină în inimi...
...lăsându-ne în grija, plină de dragoste, a lui Dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu