De ce Moştenire Atlantă?

…Pentru că… înainte de a fi români, …am fost daci… şi geţi… după cum ne numeau unii şi alţii…

…Iar înainte de a fi daci… eram traci…

…Şi mai înainte de aceasta… am fost pelasgi…

…Şi în vremurile uitate… am fost … atlanţi… hiperboreeni…

Şi toată moştenirea noastră o datorăm străbunilor plini de înţelepciune, care ne cheamă cu glasul sufletului să devenim iar … nimic altceva decât… OAMENI…

Să învăţăm să redevenim oameni…

Să simţim cum este să fim din nou oameni…

Să fim din nou aşa cum am fost creaţi, cu nobleţe… oameni…

Cred că, în această direcţie se conturează şi motivaţia acestui blog…

Se naşte întrebarea dacă trebuie să ne numim atlanţi?! …Sau pelasgi?! …Sau daci?!...

           Dar oare în aceasta ar fi schimbarea?!...

De fapt, ceea ce e timpul să schimbăm, este interiorul nostru!...

Are importanţă şi cum ne numim... ce vibraţie ne generează numele nostru... ca naţiune... de români!... aşa cum şi numele noastre de botez au importanţa lor... şi influenţa lor asupra noastră...

Însă foarte important este ce facem cu moştenirea pe care am primi-o...

Altfel, în fiecare perioadă am avut numele potrivit... care ni-i s-a cuvenit... de care aveam nevoie... care ne definea...

Iar în viitor,... vom vedea!...

Sunt identităţi ale spiritului acestui neam, care îi arată vechimea... şi metamorfozele... Care îi fac fiinţa atât de vie şi de profundă!...

Şi unică!!!...

Dacă măcar am vrea s-o  vedem!...

                                                &

După întoarcerea din tabăra de două săptămâni din această vară, multă lume m-a întrebat când va apărea cartea despre tabără, ca să  poată călători virtual alături de noi.

Mă gândisem şi eu că ar fi posibilă o carte şi poate şi dorită... nu m-am aşteptat să fie cerută...

Între timp, elaboraserăm idea cu informaţiile pe blog, despre tabără şi chiar despre toate drumeţiile de anul acesta... Şi nu numai... În timp, am putea posta informaţii despre multe din drumeţiile ultimilor 13 ani... şi ce au însemnat ele pentru noi... şi noi toţi...

Acum, ca să rezolv două treburi în acelaşi timp, pentru că aşa m-am obişnuit să optimizez timpul aflat în contracţie continuă, specific perioadei anterioare Trecerii, m-am gândit să scriu cartea în fascicole, pe blog... cum am timp...

Printre rândurile pe care le voi posta eu, sunt cele ale dragelor mele prietene, care nu pot decât să ne bucure cu poezia sufletului lor şi  frumuseţea trăirilor avute.

Un deja vu?

Puţin obosită de ora târzie din noapte, la care scriu, după o zi de lucru, mi-aş fi dorit să întrerup scrisul, ca să mă odihnesc...

Daaaarrr!...

Cum pe calculatorul meu nu am conexiune la net, trebuie să scriu acum, pentru ca dimineaţă, fiica mea, Iuli, să transfere ceea ce am scris, pe blog...

Şi am simţit că e stilul în care va fi scrisă cartea... cu momente limită prestabilite... LA FEL CA ŞI TABARA!!!

AŞA  A  FOST  TABĂRA!!!

Aveam un anumit traseu,... opriri,... magazinul pentru aprovizionare,... programul comun,... şi cazarea cu rezervările făcute de dinainte... pentru că nu puteam să ne hazardăm să mergem un grup mare (iniţial a fost dublu), în plin sezon, să nu avem rezervare... Sau puteam??!...

Vom vedea ce răspuns ne dă Tabăra... pe care o voi nota cu iniţială majusculă de acum, ca să ştim că e vorba de tabăra lungă, de anul acesta... prag de iniţiere... plenară... moment de cotitură în existenţe... căci am început să vorbim de „perioada de dinainte” şi „perioada de după” Tabără...

Ei, ideea e că în Tabără, ca şi acum, când scriu despre ea, nu ne puteam opri că am obosit sau nu mai avem chef să mergem mai departe...

Puteam să ne oprim doar acolo unde aveam punctul terminus!...

Sau nu!...

Dar, pentru că a fost o tabără de spiritualitate – BA  DA!!!

Nu ne puteam opri oriunde, oricum, după pofta inimii...

Acela ar fi fost un concediu.

Aceasta a fost o Tabără!!! De spiritualitate!!!

Deci nu orice fel de tabără...

Adică, nu e un traseu de fiecare zi ceea ce a fost făcut... şi îl refacem acum împreună!...

Fiindcă îţi doreşti!... Şi eşti alături de noi!... Ş creşti  cu fiecare pas pe care îl facem împreună!...

O să enumăr traseele de anul acesta, ca să ştii pe unde ne vom plimba cu toţii... Şi dacă îţi doreşti să vii cu noi...

Ca să fim foarte oneşti, ar trebui să începem cu începutul... care a fost o discuţie la una dintre întâlnirile nostre de grup.

Una dintre fete, Mariana, povestea că a fost la Balcic să viziteze Castelul Reginei Maria. Celelalte fete şi-au exprimat dorinţa de a merge să-l vadă şi ele...

Şi aşa s-a născut ideea de a porni drumeţiile acestui an, spre finalul lui mai...cu vizitarea Castelului de la Balcic, al Reginei Maria...

... o fiinţă care şi-a adus contribuţia la Marea Unire din 1918...

... poate că nu am început degeaba cu o încărcătură spirituală atât de importantă şi profundă pentru Ţară... ţara care e moştenirea noastră de la străbuni... cu atât de multe daruri lăsate... că nici nu le putem cuprinde... dar din care vom cunoaşte împreună, parcurgând aceste drumuri între prezent şi adevăratul trecut...

A doua noastră excursie, la sfârşit de iunie,  a fost la Mânăstirea Dervent, la Grota Sfântului Andrei, Monumentul de la Adamclisi şi Complexul Rupestru de la Basarabi...

Pe traseul nostru, între Hârşova şi Cernavodă se află chakra a şasea a Ţării, Ajna...

Pe tot traseul excursiei s-au citit materiale pregătite despre obiectivele vizitate, dar şi despre celelalte din zonă, care nu puteau fi vizitate din lipsă de timp şi s-au purtat discuţii interactive pe teme esoterice...

A treia drumeţie, la finele lunii iulie,  a fost deja puţin mai lungă, de trei zile, în Bucegi...

Ne-am cazat la Schitul Cocora de lângă Peştera Ialomicioarei, unde am luat şi masa.

 Au fost făcute trasee montane, la Crucea de pe Caraiman, la Babe, Sfinx, Omu şi a fost vizitată peştera...

Tot acolo am avut marea bucurie de a aprinde un Foc Sacru, despre care o să vorbim în detalii în foiletonul nostru – despre organizarea lui, ritual, semnificaţii...

Este un lucru magic, care o să-ţi placă foarte mult... şi care te va ului când vei înţelege câte cunoşteau străbunii noştri daci, căci am urmărit derularea unui ritual dacic, în umbra mileniilor, ritual pe care l-am adaptat... şi îţi voi povesti şi schemele semnificante, cu simbolistica lor...

Sunt convinsă că ştii de Piramida Energetică din Bucegi...

Deci, locul nu a fost ales întâmplător...

Următoarea pe lista drumeţiilor acestui an, a fost Tabăra... dar despre ea o să vorbim pe îndelete ceva timp de acum înainte...

Îmi respect însă promisiunea şi îţi dau itinerariul...

Ziua intâi: Mânăstirile Şinca Veche, Bucium şi Sâmbata de Sus; cazare în Durău; bonusul colosal – traversarea Cheilor Bicazului sub clar de lună...

Ziua a doua: meditaţie cu ocazia formării Piramidei de lumină pe Vârful Toaca din Ceahlău, chiar pe 6 august, când este Ziua Muntelui Sfânt, ocazie cu care se fac rugăciuni şi slujbe religioase pe tot muntele...

Parcurgerea Cheilor Bicazului la lumina zilei, să le vedem şi ziua, apoi meditaţie la Stânca Dochiei...

...Şi drumul spre pensiune pe coama Ceahlăului...

Ziua a treia: rezervată în special mănăstirilor. Am vizitat mânăstirile Petru Vodă, Secu, Sihla – chiar pe 7 august, când este ziua Sfintei Teodora de la Sihla..., apoi Sihăstria, Văratec şi Agapia; ajunşi în Târgul Neamţ, am vizitat Casa Memorială Ion Creangă, din Humuleşti, alături de care este Parcul Poveştilor lui Creangă, în care ne-am reîntâlnit cu copilăria...

Am încheiat periplul zilei cu Cetatea Neamţului şi dialogul cu Ştefan, Sfântul Domn al Moldovei...

Ziua a patra: am început-o cu vizitarea Mânăstirii Neamţ, apoi a Grădinii Zoologice Neamţ – unde am putut vedea cum iubirea poate transforma privirea unui urs şi îl poate face să mulţumească, prin înclinarea capului, tuturor celor care l-au iubit...

Am pornit cu sufletul plin spre Mânăstirea Sfântul Mina, din Forăşti, de lângă Fălticeni, unde am ascultat cântarea celor opt clopote de bronz, apoi ne-a încântat sufletul frumuseţea Voroneţului...

Ne-am îndreptat spre Putna, la Mormântul Marelui Ştefan şi la Chilia lui Daniil Sihastrul...

Şi am găsit cazare, fix pentru câţi eram, la Pensiunea Muşatinilor, unde am dat gazde extrem de primitoare, într-o locaţie deosebită, ce fac cinste Bucovinei...

Ziua a cincea: la muzeul Putnei, apoi din nou la Chilia lui Daniil Sihastrul, cu care ne-am rugat pentru ploaie... care ne-a prins din urmă, pe drumul spre Moldoviţa...

De la Chilie am plecat spre Mânăstirile Suceviţa – înveşmântată cu o pictură bogată în verde smarald, iar apoi la Moldoviţa – ce se remarcă cu galbenul ca floarea-soarelui...

Am înnoptat la Borşa.

Ziua a şasea: am urcat cu telefericul şi apoi am drumeţit spre Cascada Cailor, după care am mers la Mânăstirea Bârsana – o floare delicată în tot ansamblul monahal românesc (a doua construcţie de lemn  din Europa, ca înălţime), de unde am vizitat Mânăstirea Săpânţa Peri – prima construcţie de lemn, ca înălţime, din Europa; am mers la Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi la Muzeul Satului Maramureşean.

Ca să păstrm atmosfera tradiţională, am dormit în târgul Lăpuş la nişte gazde minunate, de unde am plecat şi cu doi pui de ciobăneşti...

Ziua a şaptea: am fost la Mânăstirile Rohia şi Rohiţa, după care am pornit spre Cluj, unde vroiam să mergem în Pădurea Hoia Baciu, dar ne-au împiedicat nişte nori grei de ploaie... care însă,  au dat o alarmă falsă...

Cazarea, la o pensiune din Cluj, a fost dezolantă... (au plecat şi doi din grup înapoi spre casă cu cei doi puiuţi pufoşi)...

Ziua a opta (deja, iar duminică): a fost o cunună, căci am deschis-o cu drumeţie şi meditaţie în Pădurea Hoia Baciu din Cluj, despre care vei afla multe amănunte interesante în foileton...

Ne-am cazat la Abrud, în Pensiunea Filonul de Aur, care-şi merită numele...

Ziua a noua: am coborât în minele –muzeu de la Roşia Montană, apoi am fost la Turda şi am coborât în salina cu aspect futurist, recent amenajată... e colosală! Şi MERITĂ văzută!

Ne-am cazat în Costeşti, unde aveam să stăm trei nopţi în atmosferă de tabără...

Ziua a zecea: primul loc real de popas, unde „Bunica” a gătit o ciorbă de neuitat şi o tocană de legume – aşişderea şi am făcut şi „gomboţi” – adică găluşti cu prune...

Ne-am mai tras sufletul, iar seara ne-am petrecut-o în Sanctuarele Sacre ale vechii capitale dacice - Sarmizegetusa Regia...

Ziua a unsprezecea: am urcat la Blidaru, făcând traseul invers faţă de anul trecut, câci acum am urcat pe traseul corect şi-am stat la taifas cu arborii unei păduri din alt tărâm, care vorbeau de vremuri uitate de istorie...

La Cetate ne-am întâlnit cu nea Ilie Râmbechea, ghidul nostru binecuvântat de anul trecut, care ne-a ghidat şi acum spre traseul pe care am mers anul trecut „din greşeală”...

Am închis cercul deschis anul trecut, coborând pe traseul lung, adică ocolind munţii, în vreo paisprezece km...

La întoarcere, „Bunica” a mai avut putere să gătească şi un orez vesel, să avem pe drum următoarea zi...

A mai plecat una dintre fete...

Ziua a doisprezecea: traversând magnificul Defileu al Jiului, ne-am îndreptat spre Târgu Jiu, unde am salutat cu iubile marile creaţii ale titanului artizan al spiritualităţii sculptate... Constantin Brâncuşi  - regăsit în Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana fără Sfârşit...

Ne-a crescut iar numărul, prin venirea soţului uneia dintre fete şi am dormit  toţi nouă într-o cameră la Mânăstirea Tismana...

Ziua a treisprezecea: am apucat sa vedem mânăstirea abia dimineaţa, după care am pornit spre Ponoare, să vedem Pădurea de liliac, Peştera Lacului şi măiastra lucrare divină, Podul lui Dumnezeu... de unde am plecat spre Novaci, să vedem Transalpina.

Am înnoptat la Rânca.

Ziua a paisprezecea şi ultima a drumeţiei noastre: de la Baia de Fier am luat doar afine pentru dulceaţă, n-am reuşit să mai vizităm şi Peştera Muierii, pentru că era foarte mult de aşteptat, dar am văzut Mânăstirea Polovragi şi apoi Peştera Polovragi, unde am reîntâlnit-o pe Felicia, aceeaşi ghidă plină de viaţă care ne-a bucurat sufletele şi anul trecut; ne-am oprit puţin prin Horezu, să admirăm ceramica şi să ascultăm glasul pământului şi al înţelepciunii străbune, pe care l-au purtat prin milenii vasele noastre de lut...

Ne-am încheiat drumul salutând Trovanţii din Costeşti de Vâlcea...

Şi ne-am dori să ne întoarcem din nou în poveste...

Iar mai departe, vom păşi prin filele cărţii... şi ale paginilor de blog... pe drumul amintirilor... dar şi al imaginaţiei... scriind împreună „Paşii pe tărâmul străbun”... căci îţi dăruiesc toate aceste comori cu mare dragoste!